Vaccinul incepe sa ucida mai mult decat virusul.Batranii sunt cei mai afectati.

by Cătălin Ghiță

Autoritățile din Norvegia avertizează că vaccinarea vârstnicilor împotriva COVID-19 este prea riscantă.

Vaccinurile Covid-19 pot fi prea riscante pentru persoanele în vârstă, fragile și penteru bolnavi în fază terminală, spun autoritățile de reglementare a sănătății din Norvegia, unde 23 de persoane au murit la scurt timp după ce au primit primul vaccin.

Oficialii norvegieni au declarat că până acum au fost efectuate autopsii la 13 din 23 de persoane care au murit la scurt timp după ce au primit prima doză de vaccin. Rezultatele au sugerat că reacțiile adverse frecvente ar fi putut contribui la reacții severe la persoanele în vârstă, mult mai fragile, potrivit Agenției Norvegiene pentru Medicamente.

 FRANTA

Potrivit Ministerului Sănătății din Franța, 139 de cazuri de efecte secundare grave sau neașteptate au fost identificate în Franța. De asemenea, cinci persoane au murit după ce au primit vaccinul Pfizer-BioNTech.
Trei decese s-au înregistrate la Nancy. Ministrul sănătății, Olivier Véran, a declarat că toți cei decedați aveau peste 75 de ani și sufereau de comorbidități, relatează FranceInfo.
GERMANIA
Specialiștii germani de la Institutul Paul Ehrlich au anunțat luni că investighează moartea a 10 persoane, la scurt timp după ce au fost „imunizate” împotriva Covid-19.
SUA
Site-ul Healthimpactnews arată că un focar Covid-19 izbucnit la un azil de bătrâni din Cayuga, în urmă cu 2 săptămâni, a infectat 137 de rezidenți, dintre care 24 au murit. Dar nu din cauza Covid-19, ci după ce ar fi început vaccinările bătrânilor.
Un vechi proverb zicea ca:„Cine nu are bătrâni să-şi cumpere“!acum”Cine are batrani sa nu-i vaccineze„!
629 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie