Un tânăr din Moțăței acuzat de viol si tentativă de omor

by Cătălin Ghiță

O tânără de 23 ani, din Vârtop, a fost nevoită, spune ea, să se arunce de la etajul trei al unui bloc din Craiova de pe Bulevardul Dacia. Tânăra a recurs la acest gest ieri, 6 noiembrie, după ce ar fi fost violată. Cealaltă parte implicată, un tânăr de 28 ani, din Moțăței, spune că ar fi contactat-o, prin intermediul unui site, special pentru a face sex, contra cost.

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie de 31 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în grădina din fața blocului în care locuieşte se află căzută pe sol o tânără care susţine că a fost violată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat o tânără de 23 de ani, din comuna Vîrtop, care acuza dureri în zona membrelor inferioare și care a declarat că ar fi fost violată de un bărbat și că s-ar fi aruncat de la etajul trei al blocului respectiv pentru a scapa.

Tânărul respectiv nu a fost găsit la fata locului. Ulterior, la sediul Secției 5 Poliție Craiova, s-a prezentat un tânăr de 28 de ani, din comuna Moţăței, care a precizat că ar fi contactat-o pe tânăra în cauză prin intermediul unui site, în scopuri sexuale, noaptea trecuta iar în dimineața zilei de astazi, aceasta s-ar fi deplasat la apartamentul unde acesta locuiește ocazional.

„In cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Ulterior, cercetarile au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.”, arată IPJ Dolj.

1.300 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie