Calafat: Documente de călătorie false

by Cătălin Ghiță

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat doi bărbaţi, care au încercat să intre ilegal în România, folosind documente de identitate care nu le aparțineau.

În data de 22.07.2022, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat,  pe sensul de intrare în țară, la volanul unui microbuz, un cetățean bulgar, în vârstă de 28 de ani. Acesta era însoțit de doi bărbaţi, care s-au legitimat cu cărți de identitate având însemnele autorităţilor din Bulgaria și care se deplasau pe ruta Bulgaria-Germania. “Din studiul documentelor de călătorie, colegii noștri au constatat faptul că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor cărți de identitate eliberate de autoritățile bulgare, fiind false total. În urma efectuării controlului corporal, al bagajelor și al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit două pașapoarte eliberate de autoritățile din Turcia. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni turci în vârstă de 33, respectiv 28 de ani. Aceștia au declarat că au intrat legal pe teritoriul Bulgariei, de unde au procurat documentele de identitate false, în schimbul sumei de 2.000 euro. Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar , privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cetățenii turci, șoferul, precum și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al SPTF Dolj.

236 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie