Mașină căutată de autoritățile din Germania, găsită la Calafat

by Cătălin Ghiță

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit și confiscat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităţilor din Germania. 

În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria.

Acesta transporta pe platformă un alt autoturism, înmatriculat în Germania.

„Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni, au constatat faptul că autoturismul tractat, marca Audi, model A4, an de fabricație 2019, se află în atenția autorităților din Germania, figurând ca bun căutat pentru confiscare. Şoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că nu avea cunoştinţă, când l-a achiziționat, despre faptul că acesta se află în litigiu”, arată Poliția de Frontieră Calafat.

Autoturismul, estimat la o valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”  la infracțiunea de furt.

650 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie