Sirian cu un document care nu îi aparținea, depistat la Calafat

by Cătălin Ghiță

Poliţiştii de frontieră au depistat, la Calafat, un cetățean sirian care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind o carte de identitate eliberată de autoritățile din Germania. 

Acesta era pasager într-un autocar care efectuează transport internațional de persoane pe ruta Turcia-Germania.

Bărbatul s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autoritățile din Germania, dar polițiștii de frontieră au bănuit că ceva nu este în regulă.

„Din studiul documentelor de călătorie, prin metoda portretului vorbit, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoana prezentă la control nu este una și aceeași cu cea din fotografia documentului. În cadrul verificărilor efectuate persoana a declarat că este cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, și a procurat cartea de identitate de la un cetățean turc pe care nu-l cunoaște, în schimbul sumei de 2.000 euro”, arată Poliția de Frontieră.

 

358 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie