Femeile însărcinate și copiii sub 5 ani NU mai stau la coadă.

by Cătălin Ghiță

Legea potrivit căreia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, a fost promulgată, miercuri, de către președintele Iohannis. 

„Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate. Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”, prevede legea.

Conform actului normativ, entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat, casierii, ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii, ghişee, case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

322 Vizualizari

You may also like

Leave a Comment

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale conform Regulamentul UE privind protectia generala a datelor ("GDPR"). Accept Contact

GDPR | Cookie